August 24th, 2014 @ admin // Nu sunt comentarii
Prezenta lucrare pornește de la ideea că, la vârsta preșcolară, copiii dobândesc deprinderi necesare în procesul comunicării cu colegii, cu adulții, exprimându-și astfel reacțiile, gândurile, sentimentele, într-o maniera liberă, personalizată. Andre Berge spunea că: ”pentru a fi educatori perfecți, ar trebui să fim mereu conștienți nu numai de ceea ce se petrece înlăuntrul nostru, dar și de ceea ce simt acei cărora ne adresăm.” Pe baza literaturii de specialitate, dar și a creativității noastre, ne propunem să prezentăm noi modalități de a folosi exercițiul ludic în diverse tipuri de activitate, menite să dezvolte limbajul preșcolarilor într-o manieră îndrăgită de aceștia
Descărcaţi gratuit Dezvoltarea capacității de emitere a mesajului oral la preșcolar prin joc didactic, autor Vasilica Rusu.
Lucrarea este protejată la copiere şi imprimare şi poate fi deschisă de 10 ori. ISBN 978-606-671-656-7 |